Director Vânzări
Cel mai mare capital pe care Farmec l-a dobândit în peste 130 de ani de existență este încrederea consumatorilor. Acesta este din punctul meu de vedere ingredientul nelipsit în construirea unei relații pe termen lung și nu poate fi obținut altfel decât prin muncă, seriozitate, perseverență şi suflet.
Este o mare responsabilitate să fac parte din această echipă, motiv pentru care sunt determinat să aplic în această funcţie toate resursele de care dispun, astfel încât să aducem produsele din portofoliu cât mai aproape de consumatorii noștri de pretutindeni.
Aici am găsit oameni care acționează profesional şi corect în fiecare demers. Respectul, corectitudinea, loialitatea și integritatea sunt valori pe care organizația le susține și le promovează, atât intern, cât și în relațiile cu partenerii de afaceri.
Am convingerea că legătura solidă între valorile personale și cele ale organizației va asigura suportul pentru a scrie noi capitole din frumoasa poveste Farmec.