În ultimii 2 ani, vânzările Farmec pe segmentul produselor de protecție solară au crescut cu circa 67%
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunță o creștere accelerată a vânzărilor pe segmentul produselor de protecție solară de circa 67%, în intervalul 2016 – 2018. Pe această categorie, producătorul clujean este prezent cu două game: Gerovital Sun și Gerovital H3 Derma+ Sun.
Farmec a fost desemnată finalistă în cadrul proiectului Bursei de Valori București, Made in Romania””
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, este unul dintre finaliștii competiției "Made in Romania", proiect desfășurat de Bursa de Valori București. Distincția a fost acordată în cadrul Galei de Premiere, care a avut loc în data de 25 aprilie. În cadrul competiției au fost înscrise 201 de companii, dintre care doar 15 au fost declarate finaliste.
Farmec începe 2018 cu o premieră: lansarea gamei de cosmetică decorativă Gerovital Beauty
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, continuă seria premierelor majore din punct de vedere portofoliu propriu şi pătrunde pe segmentul produselor de machiaj, prin lansarea gamei Gerovital Beauty. Astfel, lansarea acestei game complete de produse pentru fiecare etapă […]
Produsele antirid şi cele dermatocosmetice se află în topul vânzărilor online ale Farmec
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunţă că Fiolele cu Acid Hialuronic de concentrație 5% și Fiolele cu colagen se menţin în topurile preferinţelor românilor, fiind în 2017 cele mai solicitate produse în magazinul online. Astfel, în clasamentul […]
În 2017, Farmec a alocat un buget de peste 650.000 de euro în modernizarea şi retehnologizarea producţiei
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, continuă să dezvolte unul dintre cele mai extinse şi puternice portofolii multibrand de pe piaţa locală prin investiţiile în retehnologizare şi modernizare a proceselor de producţie. În anul 2017, compania a investit […]
Pentru sărbătorile de iarnă, Farmec vine cu noi oferte speciale româneşti
Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, lansează în acest sezon o gamă generoasă de seturi speciale de sărbători, formate din cele mai cunoscute, dar şi cele mai recente produse din portofoliul companiei. Pachetele cadou sunt disponibile sub forma […]
Farmec inaugurează primul magazin Gerovital din Râmnicu Vâlcea, al zecelea din acest an
Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, continuă extinderea la nivel naţional şi inaugurează primul magazin Gerovital din Râmnicu Vâlcea, pe 7 decembrie 2017. Acesta este cel de-al zecelea spaţiu deschis în acest an şi al 13 în total. […]
În premieră, Farmec lansează prima gamă din segmentul cosmeticelor de lux – Gerovital Luxury
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, pătrunde pe piaţa cosmeticelor de lux şi lansează prima sa gamă din acest segment – Gerovital Luxury. Gama valorifică o strategie anti-age unică, care integrează întârzierea îmbătrânirii celulare şi neutralizarea efectelor provocate […]
Gerovital, o poveste de succes, 100% românească
De jumătate de secol, Gerovital scrie povestea frumuseţii româneşti cu pasiune, dedicare şi grijă pentru români. Timp de 50 de ani, istoria de succes a Gerovital a fost conturată de tradiţie, inovaţie şi încredere, trei piloni principali, pe baza cărora […]
Gerovital a fost declarat cel mai cool brand de cosmetice din România
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, extinde palmaresul brandului Gerovital cu o nouă distincţie – „Cel mai cool brand de cosmetice al anului 2017”, obţinută în cadrul Galei Forbes 100 COOL Brands, datorită inovaţiei şi performanţei brandului, care […]